Prin intermediul sportului, Asociația Caiac SMile transformă dizabilitățile în abilități și temerile în zâmbete! Asociația Caiac SMile a dat startul proiectului ”Tabere de schi adaptat”, o extensie a proiectului de anul trecut „ Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze” , însă la o scară mult mai mare. În sezonul de iarnă 2022Citeste mai multe!

Lumea creștină trece printr-un moment foarte important care îi va influența semnificativ viitorul. Ieri, 13 ianuarie, sute de clerici și laici din Arhiepiscopia Creștin Ortodox Antiohiană a Americii de Nord s-au adunat pentru Convenția Specială în cadrul căreia au fost nominalizaţi trei candidați pentru funcția de Mitropolit al New York-uluiCiteste mai multe!

Unii oameni, foarte puțini, trăiesc veşnic prin munca lor, care devine o sursă de inspirație extrem de valoroasă pentru posteritate. Scriitorii excepționali primesc darul nemuririi la naștere, împreună cu talentul. Unul dintre acești nemuritori frumoși este scriitorul și Acad. Dumitru Radu Popescu, care a fost membru marcant al juriului GaleiCiteste mai multe!

Campionul mondial Paul Georgescu înaintea plecării la CM din Franța a primit din partea Fundației Alexandrion un album de colecție despre bisericile din România. Această lucrare izvorâtă din dragoste și recunoaștere a bogatei lumi ce sălășluiește în sufletul romanesc este sponsorizată de Alexandrion Group. Campionatul Mondial de Înot in ApeCiteste mai multe!

Președintele fondator al Grupului Alexandrion, Dr. Nawaf Salameh a fost intervievat recent de postul TV Antena 3, în cadrul campaniei „Români care dezvoltă România”. El a vorbit cu mândrie despre povestea Carpathian Single Malt Whisky, de la vis la realitate și până la poziționarea whisky-ului ca unul dintre cele mai bune din lume, evidențiind unicitateaCiteste mai multe!