Proiectul “Dăruim viață prin sport“ poposește în cadrul Academiei Victor Hănescu

După acțiunea cu campionii mondiali și cea mai bună jucătoare din lume de la Bușteni și cea în care foști internaționali au jucat în meciul caritabil la București între naționalele jurnaliștilor și artiștilor,  caravana “Dăruim viață prin sport“, poposește la Academia Victor Hănescu. Acolo unde fostul număr 26 ATP va face meciuri demonstrative cu componenții lotului național de tenis al jurnaliștilor în scop caritabil pentru ajutorarea copiilor sportivi cu mijloace reduse financiare care doresc să practice sportul alb.

În proiectul “Dăruim viață prin sport”, organizat de Clubul Media Business cu sprijinul C.N. Loteriei Române, care a avut loc în perioada 15-18 octombrie la Bușteni, au participat campionii mondiali  componenți ai lotului național de fotbal tenis, cea mai bună jucătoare din lume la această disciplină sportivă, Anemaria Gherghel și componenți ai naționalei de fotbal a jurnaliștilor, campioni mondiali en-titre.

Acțiunea a debutat cu meciuri demonstrative de tenis cu piciorul la Sala Sporturilor din Bușteni, unde cea mai bună jucătoare din lume Anemaria Gherghel a învins toți componenții naționalei de fotbal a jurnaliștilor.

Și s-a încheiat cu o partidă demonstrativă de fotbal disputată pe teren artificial între cele două naționale, încheiată la egalitate, scor 3-3.

Foștii fotbaliști Adrian Pitu, Constantin Schumacher, Daniel Chiriță și Marius Mitu au jucat în meciul demonstrativ dintre naționala de fotbal a jurnaliștilor și selecționata similară a artiștilor. Partida a avut scop caritabil pentru a îl sprijini pe Leon, fiul lui Kamara, care urmează un tratament cu celule stem pentru a se trata de boala de care suferă, tetrapareză spastică. Doritorii pot dona cu mesajul ÎNCĂ UN PAS PENTRU LEON în contul IBAN: RO43INGB0000999904813956, Titular cont: Ghedi Camara Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB. Actualul impresar Cătălin Liță, fost jucător al echipei Steaua București, a dat lovitura de începere a partidei dintre naționala jurnaliștilor, campioana mondială en-titre și selecționata artiștilor, unde au evoluat printre alții, Ghedi Kamara, Adrian Enache sau Andrei Ștefănescu.

Clubul Media Business are ca misiune prin proiectul “Dăruim viață prin sport“, sponsorizat de Loteria Română, Aqua Carpatica și Alexandrion Group, organizarea de meciuri de fotbal, tenis, pentanque, fotbal-tenis, etc, în scop caritabil.