Jean Valvis – Preşedinte AQUA Carpatica anunță extinderea producției AQUA Carpatica, cu o investiţie de 20 de milioane de euro, informează știrile protv.
Jean Valvis, Presedinte AQUA Carpatica: „În această vară, ne-am confruntat cu o mare provocare în raport cu consumatorii noștri. Am avut perioade în care AQUA Carpatica a lipsit de pe raft, fapt semnalat de către clienții noștri fideli.
Dorim să le transmitem că acest fapt nu se datorează nici activităților de export, nici capacităților surselor noastre de apă. Se datorează faptului că cererea de pe piață a depășit mult prognozele noastre privind producția și vânzările.
Mă aflu aici, la Vatra Dornei, special pentru a proiecta și a da startul celei de-a 6-a fabrici AQUA Carpatica, o investiție importantă pe care noi o facem pentru a garanta că în anul viitor, în 2025, o asemenea situație nu se va mai repeta”, se precizează pe pagina de Facebook Aqua Carpatica.