Distincțiile și recompensele financiare oferite în cadrul evenimentului sunt dedicate sportivilor care au obținut performanțe deosebite în 2018 și reprezintă singurul demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată. Ceremonia de premiere, în timpul căreia vor fi oferite cele 10 trofee, va avea loc pe 7 februarie, în București, în prezența a peste 300 de invitați.
https://a1.ro/news/sport/fundatia-alexandrion-organizeaza-pentru-al-patrulea-an-consecutiv-gala-trofeelor-id835860.htmlTrofeele Alexandrion sunt acordate anual de către Fundația Alexandrion în urma consultării cu reprezentanții a peste 20 de redacții sportive din România, dar și a unor instituții publice abilitate.
În alegerea câștigătorilor se ține cont de reușitele naționale și internațioanle ale sportivilor din anul care s-a încheiat. La edițiile anterioare, au fost oferite deja 34 de trofee.
Președintele Fundației Alexandrion, Nawaf Salameh, președinte și fondator Alexandrion Group
Printre câștigătorii acestora sunt: Marian Drăgulescu(gimnastică), Elizabeta Samara și Daniela Dodean(tenis de masă), Simona Halep (tenis de câmp), Horia Tecău (tenis de câmp), Anghel Iordănescu (fotbal), Tiberiu Dolniceanu (spadă), Ana Maria Brânză (scrimă), Cristina Neagu (handbal), Cristiana Stancu (arte marţiale) şi Andreea Chiţu (judo), echipa de canotaj 8+1 a României care a cucerit bronzul la Jocurile Olimpice din 2016, Alexandru Bologa (judo), componentele echipei feminine de spadă din 2016, Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu și Loredana Dinu, Oana Manea (handbal), perechea Horia Tecău/Florin Mergea (tenis) – vicecampioni JO, Cătălina Ponor (gimnastică), Albert Saritov (lupte), Gianina Beleagă și Ionela Lehaci (canotaj campioană mondială), Loredana Toma (haltere – 3 medalii de aur la Mondiale), Alina Vuc (vicecampioană mondială la lupte), Echipa feminină de canotaj 8+1 a României, formată din: Laura Oprea, Mădălina Bereș, Adelina Maria Bogus, Mihaela Petrila, Viviana Iuliana Bejunariu, Ioana Vrinceanu, Iuliana Popa, Denisa Tilvescu, Daniela Drunceanu (campioană mondială și europeană) sauechipa feminină de tenis de masă formată din: Adina Mihaela Diaconu, Elizabeta Samara, Irina Ciobanu, Daniela Dodean Monteiro, Bernadette Szocs – (campioană europeană). Pentru 2017 castigatorii Trofeelor Alexandrion Speranța au fost: Elena Chiriac (taekwondo WTF); Andra Simion (tenis de câmp); Theo Matican (ciclist paralimpic) si Diana Cimpoca (patinaj).
Ciclismul, polo pe apa sau tenisul de camp sunt de asemenea printre sporturile pe care Fundația le susține. Nici echipele de fotbal, handbal sau rugby nu au fost uitate și beneficiază de suportul Fundației.