Filmul celei de-a XIII-a ediții a Trofeului Victor Hănescu

Denis Andrei Duță (Asociația Clubul Sportiv Pro Sport 2009) a câștigat cea de a XIII-a ediție a Trofeului Victor Hănescu, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-2, pe Sergiu Constantin Urzică (CSM Moinești), informează Revista Sport Magazin.

Andreea Diana Soare (Asociația Tenis Club Brăila) a câștigat cea de a XIII-a ediție a Trofeului Victor Hănescu, după ce a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, pe Mateea Minculescu (AS CS Club Politehnica).

La dublu mixt, competiția a fost câștigată de perechea Diana Soare/ Sergiu Urzică.

“Deși Trofeul Victor Hănescu este un concurs de suflet al meu, din păcate nu am putut fi prezent la premiere, pentru că sunt la tabăra Train Like a Pro. Este extraordinar că lumea vine către tenis, că există atâta pasiune. Avem nevoie de cât mai multe turnee de acest gen, tenisul românesc fiind pe un trend ascendent. Acest tip de turneu, organizat de Dr. Oetker, ajută copii în drumul către înalta performanță“, a declarat Victor Hănescu.

Cea de a XIII-a ediţie a Trofeului Victor Hănescu s-a disputat la Baza Tenis Club Curtea de Argeş.

Organizatorul Trofeului Victor Hănescu a fost Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial al turneului a fost Dr. Oetker Romania.

Pe site-ul turneului – http://trofeulvictorhanescu.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars https://www.facebook.com/TennisStarsOne/ se regăsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției.

Sponsorii ediţiei 2019 au fost: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeş şi Consiliul Judeţean Argeş.

Parteneri media: Radio Argeş Expres şi Ziarul Argeş Expres. Promotorul turneului a fost SCG – Smart Corporation Group.