În 2019, Alexandrion împlinește un sfert de secol de când Nawaf Salameh a pus bazele grupului care a avut o evoluție fulminantă, mai ales după anul 2001. În ultimii doi ani, antreprenorul român de origine siriană și-a dedicat mare parte din timp dezvoltării unui proiect de talie mondială, infromează topantreprenori.ro.
Nu e ușor să te „lupți” cu marii producători mondiali de băuturi alcoolice, dar când o faci, și mai ales la ei acasă, înseamnă că ai un „curaj nebun” sau, pur și simplu, experiența acumulată te îndeamnă de la spate și crezi în țelul tău.
„Pe platoul de filmare”
Deși par cuvinte mărețe cele expuse mai sus, acesta este adevărul. Pentru a ajunge la el, trebuie mai întâi să descoperi „omul” și să-i afli povestea. Nawaf Salameh provine dintr-o familie de antreprenori din Marmarita, dar nu și-a dorit să preia afacerile dezvoltate de către tatăl său și a vrut să devină regizor de film. În adolescență visa cu ochii deschiși la platourile de filmare de la Hollywood. Soarta i-a creat însă un alt drum în viață, și anume să studieze medicina. Și nu oriunde, ci în România. La îndemnul mamei sale a ales țara noastră pentru asemănările dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Antiohiei. A împlinit vârsta de 17 ani pe meleagurile României, și nu mică i-a fost mirarea când cei care i-au controlat actele și pașaportul i-au adresat „Bun venit în România” și un călduros „La mulți ani!”.
A absolvit Facultatea de Medicină la puţin timp după Revoluţie, însă a optat să se specializeze şi să facă rezidenţiatul în Grecia. Doi ani mai târziu a renunţat la halatul alb pentru a îmbrăca haina de antreprenor. A început în comerţul cu dulciuri, iar apoi a preluat o mică distilerie în Creta. „Am devenit om de afaceri în Grecia, dar locul meu unde am crescut de la 17 ani a fost România. Nu puteam să aleg o altă ţară“, spune omul de afaceri.
Mai întâi, produsele fabricate în Creta erau distribuite atât în România, cât şi în ţările învecinate. Mai apoi, în judeţul Prahova, începe principala investiţie, prin care, în doar câţiva ani, a ajuns lider pe piaţa băuturilor alcoolice. „Numele Alexandrion l-am ales pentru că era cel mai vândut produs al meu, iar după anul 2000 businessul a luat amploare“, își amintește Nawaf Salameh, preşedintele şi fondatorul Alexandrion Group.
Dezvoltare pe mai multe continente
Acum, la noi în țară, Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi alcoolice și vinuri. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase, dar și podgorii și o unitate de producție de vinuri. În această vară, Grupul Alexandrion a încheiat un acord cu statul New York, pentru deschiderea primei distilerii din Statele Unite. Investiția totală a grupului Alexandrion va ajunge la circa 100 mil. dolari.
Proiectul, care va urma să fie dezvoltat de parcursul a cinci ani, va crea 102 noi locuri de muncă în New York și alte state. După finalizarea construcției, în anul 2020, noua distilerie va produce băuturi spirtoase premium, adaptate pieței din SUA, cum ar fi whisky, bourbon, gin, brandy și vodcă. Aceste produse vor fi distribuite în America, dar vor fi exportate și în cele 50 de țări în care Grupul distribuie în prezent portofoliul existent.
Brâncoveanu a ajuns peste hotare
Unul dintre cele mai renumite produse ale grupului Alexandrion este Brâncoveanu. Nawaf Salameh spune despre vinarsul Brâncoveanu că a ajuns să fie cel mai exportat produs atunci când românii vor să trimită cadouri în străinătate. „Din 100 de cadouri trimise de români peste hotare, vinarsul Brâncoveanu se află în 99 de pachete. Nu este vorba doar de calitate, ci și despre povestea şi tradiţia românească“, explică antreprenorul.
La începutul lunii octombrie 2018, Nawaf Salameh, fondatorul și președintele Fundației Alexandrion, spunea că este bucuros că în anul Centenarului, în România, Premiile Constantin Brâncoveanu celebrează cea de-a V-a ediție. „Am reușit să ducem aceste distincții în etapele următoare: diaspora și internațională. Această deschidere către lume ne-a făcut să ajungem în Cipru, în Marea Britanie, Germania și SUA. Finalul anului va aduce și omagiul meu pentru cei care și-au dat viața pentru înfăptuirea Marii Uniri“, a declarat Nawaf Salameh.
Articol scris de Ciprian Mailat a apărut în Top 100 antreprenori, anuar lansat în luna decembrie 2018, care se găsește la punctele de difuzare a presei și în rețeaua Inmedio.