Aqua Carpatica s-a alăturat polițiștilor și forțelor de ordine din prima linie care sunt la datorie pentru noi

Hidratarea joacă un rol foarte important în sănătatea noastră. Știm că este o perioadă dificilă pentru toată lumea, iar cel mai important lucru este să ne adaptăm cu bine acestei situații.

„În considerarea contextului determinat de evoluția pandemiei de SARS COV 2 la nivel mondial, european și național
Instituirii prin Decret Prezidențial a stării de urgență pe teritoriul României, creând posibilitatea unor măsuri extraordinare, de limitare ori îngrădire a unor drepturi și libertăți fundamentale, în scop de sănătate publică
Emiterii mai multor Ordonanțe Militare în vederea aplicării unor măsuri pentru limitarea răspândirii ori efectelor acestui tip de coronavirus
Rolului Poliției Române și Poliției de Frontieră Române alături de sistemul sanitar de a proteja populația prin acțiuni de prevenire și combatere a pandemiei și efectelor ei
Strategiei organizației profesionale de a fi alături de membri săi pentru creșterea actului profesional și consolidării parteneriatului polițist-comunitate
Corpul Național al Polițiștilor a inițiat Proiectul Fiți alături de Polițiști! prin care dorește să atragă alături de organizația profesională întreaga societate civilă și parteneri comerciali care să sprijine, chiar și pentru o perioadă limitată, cu produse alimentare ori destinate protecției personalului. Proiectul se derulează pe toată perioada instituirii stării de urgență. În fiecare zi vom prezenta EROII care s-au alăturat EROILOR VOȘTRI.
Azi au răspuns la acest demers cei de la AQUA Carpatica, care oferă polițiștilor din capitală, care se află în prima linie în lupta împotriva COVID 19, pentru două zile, apa minerală plată.

Le mulțumim în numele EROULUI VOSTRU – POLIȚISTUL”!

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
CORPUL NAŢIONAL AL POLIŢIŞTILOR