Alexandrion Group susţine mai multe evenimente care marchează Ziua Independenţei SUA

Alexandrion Group susţine mai multe evenimente care marchează Ziua Independenţei SUA, o expresie a contribuţiei Grupului la consolidarea relaţiilor dintre România şi această ţară.

Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România susţine o serie de evenimente care marchează Ziua Independenţei SUA, organizate in România, ȋn luna iulie.

Aceste parteneriate sunt o expresie a contribuţiei Grupului la consolidarea relaţiilor dintre România şi SUA.  Alexandrion Group este prezent ȋn SUA de câţiva ani şi construieşte ȋn New York o distilerie care va fi a patra ca dimensiuni din ţară.

Dl. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group, a spus: “Anul acesta Alexandrion Group sărbătoreşte Ziua Independenţei SUA de trei ori. Parteneriatul strategic dintre România şi SUA este o ancoră solidă pentru securitatea, prosperitatea economică și bunăstarea social a României, iar Alexandrion Group face anul acesta, la fel ca ȋn anii precedenţii, toate eforturile necesare pentru a-l susţine şi a-l dezvolta.

Sunt mândru că afacerea mea de familie, Alexandrion Group, contribuie la consolidarea parteneriatului dintre România şi Statele Unite ale Americii, atât prin operațiunile noastre de retail, cât și prin construirea unei distilerii la New York, care va fi a patra ca dimensiune din SUA. În plus, nu cu mult timp în urmă, în luna mai, am dezvăluit Carpathian Single Malt, primul whisky single malt românesc, ȋntr-un eveniment organizat la Washington, la reședința Ambasadorului României ȋn SUA, dl. Dan Andrei Muraru.

Pe 4 iulie, Alexandrion Group şi Excelenţa Sa, Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.), au organizat un eveniment spectaculos la Studiourile Cinematografice Buftea, la care au participat sute de invitaţi: diplomaţi reprezentând misiunile diplomatice ale mai multor ţări, oameni de afaceri, factori de decizie politici, celebrităţi şi presă.

Evenimentul a fost o călătorie în timp și spațiu, ilustrând diverse decoruri și epoci ale continentului american, recreate în inima Studiourilor Cinematografice Buftea. Oaspeții au fost întâmpinați cu băuturi și aperitive în piazzeta istorică „Quincy Market” din Boston, unde toate elementele, printre care clădiri istorice, steaguri, trăsuri, costume, au amintit de o Zi a Independenței SUA sărbătorită în anii 1800.

Evenimentul a continuat cu o petrecere în grădină, pe lac, unde s-au servit preparate tradiționale americane, asociate cu băuturile spirtoase și vinurile emblematice ale Grupului Alexandrion, printre care Vinars Brâncoveanu, Saber Elyzia, Alexandrion Coffee și Alexandrion Greek Orange, precum și Carpathian Single Malt.

Vinurile spumante din gama Rhein Extra, furnizorul oficial al Casei Regale a României, care au fost servite și la Ceremonia de Încoronare a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în 1922, au dat o notă regală acestei ocazii speciale. Seara a fost condimentată cu un spectacol de live cooking, muzică jazz, pop, caffe concert și country, precum și un spectacol de musical încântător care a inclus arii din spectacole celebre precum Cenușăreasa, Jesus Christ Superstar sau My Fair Lady.

Finalul, marcat de un spectacol de artificii și laser, care a captat inimile publicului, a fost concluzia perfectă pentru o seară spectaculoasă. Ambasadorul Adrian Zuckerman (ret.) a declarant: “A fost o plăcere să celebrez Ziua Idependenţei SUA alături de Nawaf Salameh, cu care am găzduit acest eveniment şi alături de alţi prieteni din România.  După 246 de ani, America este, ȋn continuare, cea mai importantă ţară din lume. Sistemul democratic pe care ȋl are America şi libertatea pieţei economice, au creat mai multă bogăţie şi prosperitate decât orice altă ţară din istorie.

America şi-a folosit resursele ȋn mod altruist pentru a proteja libertatea, democraţia şi drepturile omului pentru milioane de oameni din lumea ȋntreagă. Sunt incredibil de mândru că sunt american. Am spus ȋntotdeauna că poporul american este cel mai bun prieten al României. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi Statele Unite ale Americii.”

Dl. Nawaf Salameh a concluzionat: “America este o ţară care ȋmi este foarte dragă, cu oameni pozitivi şi autentici. Petrec mult timp acolo, călătoresc foarte mult ȋntre România şi SUA. Aşa că, organizarea evenimentului din această seară mi s-a părut un lucru firesc şi m-a făcut fericit. Am simţit că fac parte din această sărbătoare.”

La fel ca ȋn anii precedenţi, Alexandrion Group a fost partner la evenimentul organizat de Ambasada SUA ȋn România, pe 1 iulie, unde a animat atmosfera cu băuturi spirtoase şi vinuri din portofoliul său.

Al treilea eveniment din această serie, pe care Alexandrion Group este ȋncântat să ȋl susţină va fi petrecerea ȋn cinstea Zilei Independenţei SUA, organizată de Camera de Comerţ Americană ȋn România, pe 6 iulie. Alexandrion Group este membru al Camerei şi este implicat activ ȋn iniţiativele lansate de aceasta comunitate de business.

Despre Alexandrion Group:

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția băuturi spirtoase și vinuri din România și singurul producător de single malt din țară. Grupul are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale, producând unele dintre cele mai puternice mărci din România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor.

Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante. Pentru mai multe informații, accesați www.alexandriongroup.com.