Alexandrion Group a dezvăluit Carpathian Single Malt publicului din Marea Britanie

Evenimentul, organizat ȋn somptuoasa clădire istorică Royal Automobile Club (RAC), ȋn Pall Mall, Londra a fost cel de-al doilea din cadrul turului internaţional demarat de Alexandrion Group, ȋn luna mai a acestui an. 

Primul whisky single malt românesc, Carpathian Single Malt Whisky, produs de Alexandrion Group, cel mai mare producător şi distribuitor de băuturi spirtoase şi vinuri din România, a fost dezvăluit publicului din Marea Britanie pe 12 iulie printr-un eveniment organizat ȋn somptuoasa clădire istorică ce datează din 1897, Royal Automobile Club (RAC) din Pall Mall – Londra, ȋn prezenţa E.S. dna. Laura Popescu, Ambasadorul României ȋn Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a domnului Alexandru Dodan, Deputy Head of Mission ȋn cadrul Ambasadei României ȋn Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a domnului Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group.

Dl. Nawaf Salameh, Preşedinte Fondator Alexandrion Group, a spus: “Ȋn urmă cu o lună ne aflam ȋn Washington, la reşedinţa E.S. dl. Dan Andrei Muraru, Ambasadorul României ȋn Statele Unite ale Americii, unde am prezentat Carpathian Single Malt pe piaţa globală, pentru prima dată. A fost ȋnceputul călătoriei noastre ȋn jurul lumii cu primul whisky single malt produs vreodată ȋn România. A doua destinaţie a turului nostru global a fost Londra şi am fost cu adevărat onorat să mă aflu acolo, ȋn locul ȋn care whisky-ul ȋşi are originile şi să vorbesc despre un produs cu atât de multă tradiţie, mândrie şi istorie, pe care ȋl respect atât de mult, ȋntr-o locaţie istorică prestigioasă, the Royal Automotive Club, care a completat perfect profilul pe care ȋl are Carpathian Single Malt. Britanicii au creat whisky-ul single malt, iar experienţa şi cunoştinţele lor, de care putem beneficia, ne ajută să dezvoltăm produsul nostru şi mai mult. Mulţumesc Ambasadei României ȋn Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat pentru organizarea acestui eveniment spectaculos.”

Dl. Alexandru Dodan, Deputy Head of Mission ȋn cadrul Ambasadei României ȋn Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a spus: “La fel ca mulţi alţi oameni, ideea de a dezvălui un whisky single malt românesc produs după o metodă scoţiană, ȋn ţara ȋn care whisky-ul single malt a fost creat şi care l-a făcut cunoscut ȋn ȋntreaga lume, mi-a stârnit interesul.  Dar, după ce am citit povestea sa şi am văzut entuziasmul oamenilor, spiritul de invingător şi pasiunea puse ȋn ȋntregul proiect, de la concept până la produs, pot spune acum cu certitudine că lansarea Carpathian Single Malt va fi un succes pe piaţa din Marea Britanie atât pentru Alexandrion Group, cât şi pentru România. Ambasada României la Londra este onorată să fie partenerul Alexandrion Group pentru lansarea Carpathian Single Malt pe piaţa din Marea Britanie şi vom continua să susţinem Grupul, prin intermediul departamentului comercial şi economic, să prezinte produsul consumatorilor britanici.”

Carpathian Single Malt, vedeta incontestabilă a evenimentului

Carpathian Single Malt a fost vedeta incontestabilă a evenimentului şi a fost primit foarte bine de către oaspeţi. Alexandrion Group a servit băuturi spirtoase, vinuri şi, desigur, Carpathian Single Malt cu cele trei expresii: Fetească Neagră, Pinot Noir şi Madeira, la barurile amplasate ȋn sala Mountbatten din interiorul RAC. Seara a debutat cu discursuri ale reprezentanţilor Alexandrion Group şi Ambasadei României ȋn Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi a continuat cu un recital susţinut de o trupă de jazz britanică, urmate de networking şi cină. Ȋntregul eveniment a fost caracterizat de o atmosferă elegantă, relaxată şi caldă, ȋn armonie cu atributele Carpathian Single Malt.

Dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Marea Britanie

Carpathian Single Malt este un produs care reflectă resursele naturale şi culturale extraordinare pe care le are România, contribuind, ȋn acelaşi timp, la dezvoltarea relaţiilor dintre ţara noastră şi Marea Britanie. Prestigioasa revista britanică “The Week” a descris Carpathian Single Malt ȋntr-un articol intitulat “Testate şi degustate: 50 dintre cele mai bune whisky-uri din lume”, astfel: “Cu aromele sale robuste şi gustul său complex, acest whisky aminteşte, mai degrabă, de cel tradiţional. Ȋn orice caz, este binevenit ȋn acest tur global”. The Week a plasat Carpathian Single Malt pe locul 1 ȋn topul “Testate & degustate”.

Un produs unic

Carpathian Single Malt este produs integral din orz românesc. Acest whisky single malt este distilat, maturat şi ȋmbuteliat la Distileriile Alexandrion Saber 1789, localizate ȋn Bucov, judeţul Prahova, ȋn apropierea Munţilor Carpaţi. Primul whisky single malt produs vreodată ȋn România are ȋn componenţa sa apă din dealurile subcarpatice, renumită pentru calităţile sale, are o culoare naturală, provenită din maturarea exclusivă ȋn butoaie, este realizat fără filtrare la rece şi are o concentraţie alcoolică de 46 la sută.

O altă premieră mondială, pe care Alexandrion Group o aduce ȋn această industrie, este faptul că, primul whisky single malt românesc a fost maturat şi ȋn butoaie de vin românesc. Alexandrion Group devine, astfel, unul dintre puţinii producători din lume care folosesc butoaie de vin din cramele proprii pentru maturare. Ediţia inaugurală Carpathian Single Malt include 930 de sticle cu trei expresii: Fetească Neagră & Pinot Noir, care fac parte din colecţia de butoaie de vin românesc şi Madeira, care face parte din colecţia de butoaie de vin spaniol şi portughez. Expresiile Fetească Neagră şi Madeira au fost maturate iniţial ȋn butoaie de Bourbon, ȋn timp ce expresia Pinot Noir a fost maturată exclusiv ȋn butoaie de Pinot Noir.

Evenimentul de la Londra a fost cel de-al doilea din turul global Carpathian Single Malt, care a debutat ȋn SUA pe 25 mai, printr-un eveniment spectaculos organizat ȋn Washington D.C, la reşedinţa Excelenţei Sale, Dl. Dan Andrei Muraru, Ambasadorul României ȋn Statele Unite ale Americii. Turul va continua, iar Carpathian Single Malt va fi dezvăluit treptat consumatorilor din multe alte ţări.

Mai multe informaţii despre Carpathian Single Malt sunt disponibile pe www.carpathian- singlemalt.com

Despre Alexandrion Group:

Alexandrion Group este lider în producția și distribuția de băuturi spirtoase și vinuri în România și singurul producător de single malt din țară. Grupul are o istorie de peste 200 de ani în industria de băuturi spirtoase locale, producând unele dintre cele mai puternice mărci din România, la DISTILERIILE ALEXANDRION SABER 1789, recunoscute atât la nivel național, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse include băuturi tradiționale românești și produse internaționale. Alexandrion 5* și 7*, celebrul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova precum și alte produse care au asigurat Grupului poziția de lider al pieței de băuturi spirtoase și tradiționale din România. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea, completându-și portofoliul cu vinuri, liniștite și spumante. Pentru mai multe informații, accesați www.alexandriongroup.com.