Hotelul New Montana a raportat o creștere a cifrei de afaceri de 23% în 2018 față de anul precedent, până la 3,25 milioane euro, în timp ce profitul s-a majorat cu 22%. De asemenea, conform reprezentanților companiei, numărul de turiști cazați pe parcursul anului 2018 în Hotelul New Montana a crescut cu peste 7.000 de persoane în 2018 comparativ cu 2017.
Acesta este primul bilanț după preluarea hotelului de către Alexandrion Group. “Anul 2018 a fost un an în care am stabilit o nouă strategie de vânzări, iar rezultatele s-au văzut imediat. Ne așteptăm la o creștere și mai mare pentru 2019”, a declarat Gabriela Boşcu, Tourism Sales Director al Alexandrion Group.
În prezent, Hotelul New Montana din Sinaia oferă servicii de cazare, alimentație, SPA, piscină semi-olimpică și sală de fitness. Restaurantul Artemis pune la dispoziția clienților o selecție variată de preparate din bucătăria tradițională românească, dar şi din cea internaţională. În plus, pentru turiștii care iubesc muzica, în incinta hotelului a fost deschis și THE CLUB@798, un bar exclusivist cu băuturi din portofoliul Alexandrion Group.